Teluricul şi palpabilul Gheorghe Petraşcu

Gheorghe Petraşcu face parte din categoria pictorilor cu mare receptivitate la modernitate, o categorie care îl asamblează la grupul celor care, cu înverşunare, nu aderă la normele academiste de la aceea vreme, motiv pentru care, după un studiu amănunţit în ale picturii, în compania maestrului G. D. Mirea, pleacă la Paris şi se alătură nonconformiştilor, celor înscrişi la Academia Julian.

În paralel, face călătorii de studii la Londra, Haga, Amsterdam, Berlin, Munchen, Viena, Egipt, Grecia, Italia, Spania etc, pentru ca între timp să expună la "Tinerimea artistica" (incepand cu 1904), la saloanele oficiale, la expoziţiile Asociaţiei "Arta", la Expoziţia internaţională din Paris (în 1937 fiind distins cu Marele Premiu), la Bienala de la Veneţia (1924, 1936, 1938, 1940, 1942, 1946 şi, postum, în 1960). Vacanţele studenţeşti şi le petrece la ţară, Agapia (unde picturile lui Grigorescu îi stateau alături), Nicoreşti etc.

Ţinuturile româneşti aveau să-i fie astfel, motive reale de inspiraţie. Ceea ce uimeşte al modul superlativ, în tablourile lui Petraşcu, sunt abordările de tip realist, ca-ntr-un fel de elogiu adus naturii însăşi, în care textura tablourilor sale te invită spre gesturi tactile, pentru a simţii astfel realitatea telurică şi frumuseţea palpabilă a lumii ăsteia. În timpul vieţii Gheorghe Petraşcu dobândeşte o binemeritată faimă, situându-l în perioada cea mai glorioasă a picturii româneşti, cea dintre cele două războaie mondiale.

Un omagiu adus marelui pictor îl constituie Muzeul „Casa Atelier de la Târgovişte”, inaugurată la 12 aprilie 1970, şi în care se află o expoziţe permanentă de tablouri ale artistului, cât şi obiecte cu caracter memorial. (Viorica Romaşcu)