L.S.D.

Adauga comentariu Trimite articolul pe email Vezi comentarii Tipareste articolul

„One pill makes you larger and one pill makes you small”. Simţi cum ţi se învârte capul şi imaginile încep să ţi se amestece în creier, până când creează o realitate mult prea înfiorătoare. Ritmurile năucitoare de orgă combinată cu chitară electrică îţi răsună ca un ecou în urechi şi te trezeşti fredonând nişte versuri pe care nu le-ai mai auzit până atunci Te târăşti neputincios pe trotuarul ud, te împiedici şi cazi în noroiul care ţi se pare făcut din ciocolată. Un ţinut magic în care totul e comestibil. Căsuţa de poveste din Hansel şi Gretel. Duci degetele murdare la gură iar papilele gustative îţi confirmă bănuiala cea dintâi: nu e nimic altceva decât noroi stătut, mizerie făcută din oasele calcifiate ale acestor trecători prin viaţă. Cineva se opreşte să te ajute, dar tu te sperii şi tresari neputincios. Trăsăturile i se accentuează, urechile i se alungesc, nasul se aplatizează, până când figura-i se transformă într-o caricatură cu tentă horror. Începi să fugi ca nebunul, picioarele ţi se zbat independente de corp şi te trezeşti luând o poziţie de limbo, ca şi cum ai încerca să treci pe sub o barieră imaginară. Ai ajuns deja să nu mai observi mirarea şi dezgustul din acei ochi diabolici, privirile care îţi ard retina şi care te văd ca pe un monstru eliberat prematur în societate. Inima începe să-ţi bată puternic atunci când auzi claxonul strident al unui tir. Observi că a trecut la o distanţă de doar câţiva centimetri de tine şi începi să ţipi dezorientat, nu pentru că ai simţi nevoia, ci pur şi simplu pentru că ştii că aşa trebuie. În juru-ţi încep să se adune creaturi din ce în ce mai ciudate: crocodili care stau pe şezlong şi servesc sucuri acidulate, bărbaţi la costum îmbrăcaţi în zâne cu rochiţe roz, monstruleţi drăgălaşi, replici animate ale cuplului Stan şi Bran, care împart o singură gură portocalie, urşi şi marmote vorbitoare, cerbi care beau bere la terasă. Îţi dai seama că te afli captiv în imaginaţia bolnavă a unui art director din publicitate. De departe se aude o melodie mai veche a celor de la Oasis, dar la momentul ăsta nu-ţi poţi da seama exact despre ce e vorba. Ar putea fi chiar R.E.M.. Oricum nu prea contează. Cerul se întunecă dintr-o dată, norii se despică violent, pe fundal desluşeşti sunetul apocaliptic al tobelor şi vezi plutind deasupra ta o pastilă gigantică de culoare roşie, un soare blând al mântuirii. Apoi începe să plouă cu prafuri pentru fericire instant, îi vezi pe toţi însetaţii ăştia stând cu gurile deschise în extaz şi cu pupilele dilatate. Pentru câteva minute nimeni nu scoate niciun cuvânt. Toţi se tăvălesc pe jos râzând şi înghiontindu-se ca idioţii. Poartă pe feţe zâmbete până la urechi, măşti înşelătoare ale unei fericiri temporare ce promite să lase în urmă un ocean nemărginit de suferinţă. Theodor Barbu

Azi se simt binecuvântaţi.
Azi totul este îmbrăcat în roz.
Azi pot face orice, pentru o zi au devenit atotputernici.
Mâine e deja prea târziu.
La revedere, prieteni!

„This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend, the end

Of our elaborate plans, the end
Of everything that stands, the end
No safety or surprise, the end
Ill never look into your eyes...again”.

731 Afisari