Băsescu încă mai crede în magistraţii care au ca singur stăpân legea
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, ieri,magistraţilor, că odată ajunşi la post, fiind inamovibili, pot face ce vor, dar că nu vor fi magistraţi respectaţi decât dacă "vor avea ca stăpân legea, şi nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă".
"Eu nu vreau să vă vorbesc despre ce veţi face atunci când ajungeţi la post, puteţi face ce vreţi, asta e cert, pentru că odată cu semnarea decretului de numire pe post aţi devenit inamovibili. Când spun puteţi face ce vreţi dumneavoastră nu o spun cu credinţa că aşa este, ci pentru că aceste lucruri se întâmplă uneori în justiţie: contrazic chiar funcţionarea statului de drept şi, din păcate, acest "ce vrea judecătorul" s-a întâmplat nu demult la cea mai înaltă instanţă a ţării, la Înalta Curte", le-a spus şeful statului magistraţilor care au participat la obişnuita ceremonie de la Palatul Cotroceni care marchează intrarea unei noi promoţii de absolvenţi ai INM în rândul judecătorilor şi procurorilor.
Justiţia şi criza de credibilitate
Preşedintele a preluat din discursurile antevorbitorilor săi, care s-au referit la criza din justiţie generată de lipsă de personal şi de resurse, adăugând însă că este importantă criza de credibilitate prin care trece justiţia, care vine şi din modul de acţiune al Înaltei Curţi. "Momentul de criză al Justiţiei (..) este generat de modul în care a acţionat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcând Constituţia, (..) a fost pusă în văzul întregii ţări ca efect al unei hotărâri a Curţii Constituţionale. Mai mult, criza se adânceşte: astăzi şi CSM a pierdut un proces la Curtea Constituţională. Aceasta este motivul pentru care în justiţie este o stare de criză, criza de credibilitate", a spus Băsescu.
Traian Băsescu a făcut referirea la decizia CCR de ieri asupra sesizării CSM cu privire la un conflict dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliu, şi autoritatea executivă, reprezentată de Guvern şi MJ, în legătură cu subfinanţarea justiţiei, cu cîteva minute înainte ca CCR să anunţe oficial decizia pe care o luase.
"Apelul meu la dumneavoastră, ca tineri magistraţi este să aveţi un singur stăpân, legea. Atâta vreme cât şi procurorul şi judecătorul vor avea ca stăpân legea, şi nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă, veţi fi magistraţi respectaţi", le-a spus Băsescu tinerilor magistraţi.
Dreptatea trebuie să se facă şi repede
Pe de altă parte, şeful statului le-a atras atenţia tinerilor că important pentru Justiţie este ca dreptatea să se facă repede, precizând că marea problemă cu care se confruntă sistemul este legată de hotărâri date foarte târziu. "Dacă vom privi cu atenţie, boala majoră a societăţii româneşti este legată de modul defectuos în care funcţionează Justiţia, şi când spun defectuos nu mă refer în primul rând la hotărâri eronate, mă refer în primul rând la decizii ale magistraţilor care întârzie prea mult", a subliniat Băsescu.
Preşedintele a făcut apel la magistraţi să judece bine şi repede, pentru că "cea mai mare nedreptate este să faci cuiva dreptate prea târziu".
Şeful statului a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, o nouă generaţie de absolvenţi ai Institutului Naţional de Magistratură, pe care, la finalul discursurilor rostite de preşedintele CSM, ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele României, i-a tratat cu şampanie. "Au trecut deja prin această scurtă ceremonie peste 1.000 de judecători şi procurori de când sunt preşedinte. În ceea ce vă priveşte, sunteţi o promoţie care vine după o importantă modificare legislativă, şi anume aceea prin care nu se mai poate intra în magistratură fără examen. Aţi trecut un examen care ne dă speranţa că în sistem intră judecători şi procurori bine pregătiţi profesional", a remarcat Băsescu. (C.R.)
![]() |
![]() |
![]() |



Bote nu exclude varianta căsătoriei cu Violeta
Petru Mircea spunea că textiera Roxana şi cu o brunetă îi fac vrăji Mădălinei
Părinții Mădălinei Manole dau cărțile pe față !!!
PSD-ul peste PNL Și PD-L într-un sondaj realizat de IRES
Bătaie “pe bune” în tribune la US Open
Hotel Iaki 4* – Pachet Spa & Wellness
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale






Comentarii : 2
Subiect : CARACATIŢĂ cu TENTACULE ENORME = JUSTIŢIE CORUPTĂ
****************
CRIMĂ PROTEJATĂ - DUMITRU AURELIAN -
fost DIRECTOR BANCA AGRICOLĂ – SUCURSALA GORJ,
**************************
(Anticipat, la cerere, s-a pensionat
Când, politic, pe Carabulea, “CHEIA” l-a promovat,
Căci, cu Sergiu Medar, este cumnat.
După ce, faptele lui Carabulea, a sesizat, s-au verificat,
Răspuns, la cercetare, fără să i se fi comunicat,
În nici 2 săptămâni, pe marcaj pietonal e accidentat.
Din stradă-i luat, în familie nu-i anunţat.
Ucigaşul, în câteva luni, cu B-12-NMJ, premiat.)
***********************
ZBUCIUMUL VĂDUVEI
(ÎN MEMORIA SOŢULUI, la 10 ANI DE LA DECES: 17.12.2008; accidentat în 29.11.1998)
*************************
Singură m-am implicat,
Cercetări am efectuat
Şi, nelegiuiri am constatat.
FIINŢA DRAGĂ fiindu-mi omorâtă,
Demnitatea şi onoarea-i murdărită
De persoane autorizate,
Prin abuz, falsuri fiind consemnate.
***********************
Cerere legal - am formulat,
În dosarul nr. 1328/P/1999 instrumentat,
Actul de U.P. l-am contestat,
Sentinţa de revizuit am consemnat.
În termen legal, Şefului ROIBU m-am adresat.
Primirea CERERII, s-a confirmat
În 25.04.2003, cu dosarul ataşat,
Cu probe, în 110 file documentat.
Încercarea de a-l ascunde, am constatat.
În 09.06.2003, în poarta lor am protestat.
În audienţă specială m-au chemat.
Să renunţ la protestare
Că se va face rezolvare,
A fost a lor rugare.
MOŢA, cu rezolvarea s-a-mputernicit.
Dar, de atunci, el m-a tot minţit.
Dosarul respectiv de ei a fost pitit.
La orice cerere din audienţă,
Îmi comunică, prin corespondenţă
Minciuni şi falsuri consemnate,
Fără a-mi răspunde la cele solicitate.
Deşi, săptămânal 2-3 zile am efectuat
Audienţe la ROIBU, MOŢA şi alţii, unde am solicitat
Prin cereri scrise, ce sute s-au adunat:
Nr. de înregistrare şi cererea cum s-a soluţionat?
*****************************
Cu plângere la IPJ, în 19 martie 2003, m-am adresat,
Despăgubirea la ASIROM de verificat.
Abuzuri, falsuri, înşelăciune, au constatat.
Întocmire RECHIZITORIU şi trimitere în judecată au înaintat,
Dosarul la Parchet, cu nr.1268/P/01.10.2003 fiind înregistrat.
Dar aici, dosarul a fost falsificat,
Probele s-au sustras şi modificat.
ORDONANŢA nr. 1268/18 Nov.2003 MOŢA a dat
Pe cei de la ASIROM de U.P i-a salvat.
Dar mie, în aceeaşi zi, mi-a comunicat:
„Cercetările se continuă”, apoi am constatat,
Marele FALS prin abuz de MOŢA dirijat.
Prin material disjuns (?!) dat spre cercetare,
La nr. 1505/P/2003 având înregistrare,
Procurorului CONSTANTINESCU-n rezolvare.
Din 18 NOV 2003, abia după decembrie 10, zise.
Gândirea lor fiind: „fapta se prescrie”.
Lui CONSTANTINESCU fără a-i înmâna,
Vre-o cerere depusă-n termen, de a mea.
Acestuia, sarcină i s-a ordonat.
În 19 decembrie 2003 el m-a audiat.
Declaraţie, în scris, eu am dat,
Suferinţa pe hârtie am consemnat.
Nouă (9) luni MOŢA a aşteptat
Şi, în 27.09.2004 el „a fătat”
REZOLUŢIE nr.1505/P/2003, ca fiind prescrise
Faptele de MANOLE şi BĂTĂIOŞI comise.
Contestaţie eu am formulat.
În REZOLUŢIE nr. 4815, PCA Craiova, prescripţia a păstrat.
Declaraţia din 19.12.2003, aici fiind relatată,
Ca plângere a mea, întârziată.
După ce, 5 ani trecuseră
Şi faptele se prescriseră.
Aşa am fost eu înşelată
De prim proc. MOŢA, în REZOLUŢIA dată.
Ce sigur, în a lui PROMOVARE
S-a angajat cu această REZOLVARE.
În dosarul nr. 1505/P/2003, prin cercetare,
MOŢA, trebuia să dispună: ANULARE,
Art. 85 al.(1) C.P. şi 335 C.P.P., având aplicare.
În Rezoluţie nr.1505/P/27.09.2004, a fi prescrise-s nejustificate,
Faptele penale, în perioada de-ncercare, depistate.
Pentru BĂTĂIOSU Alin, complice la fals şi uz de fals.
**************************************
După suspendare, de despăgubire-a beneficiat,
Iar Instanţa, prin s. p. 2256/09.05.2005, s-a pronunţat.
MOŢA, a dat 264/P/2005, ca număr de înregistrare,
Cu tăierea nr. 5321/2005 dat dosarului în judecare,
De Instanţă, prin s. p. 2256/09.05.2005, trimis în rezolvare.
Cu „art. 447 c. p. p.” pe s. p. nr. 2256, menţionat,
La care, art. 83 C. P., se impune aplicat şi coroborat.
Pentru art. 215, 246 şi 289 C. P., ca fapte penale,
Săvârşite de BĂTĂIOSU, în perioada de-ncercare.
Cu rezoluţie, nr. 264/P/26.07.2005, de conexare,
Prin concluzii, FALSE, de MOŢA, consemnate:
Agent MANOLE şi BĂTĂIOSU, au aceeaşi identitate (!!!).
Numărul 5321 în nr. 264/P/2005 a fost transformat.
Ulterior, la Curtea de Apel Craiova, s-a premeditat
Şi, tacit, a DISPĂRUT, dosaru-n nr. 264/P/2005, falsificat.
S. P. nr. 2256, ascunsă, nepusă-n aplicare,
Totodată şi CEREREA de REVOCARE.
****************************
Ultima scrisoare, de SOŢ, redactată,
Prin cercetările dispuse, intenţionat „uitată”.
Totul în dosar nr. 1613/P/2002, dirijat şi aranjat,
De aceeaşi, SICHITIU şi FILIP, ce, de accident s-au ocupat.
De penal, Ionel CARABULEA - i protejat.
Lct. FILIP, nevasta, de acesta i s-a angajat,
Iar proc. SICHITIU, în achitare credite, favorizat.
Apoi, MOŢA cu-a lui soaţă, personal s-au preocupat.
Şi, prejudiciul constatat, a-l plăti, nu l-au obligat.
Prin 278 CPP instanţa s. p. 4800 a dat:
CARABULEA trebuie cercetat.
Sentinţă de care nu s-a dispus
Şi Ordonanţa nr. 265/II/2/2005, falsă, au emis,
Că a mea plângere, în s. p. 4800 s-a respins. (!!!???)
***************************
La accident, salvarea, pentru urgenţă, n-au chemat,
Ci, cu finul TRUFELEA, la spital, pe soţ au transportat.
În dosar nr. 3895/P/2003, cercetările le-au tot amânat,
La F.O.C., Colegiul Medicilor în 2003, tratament n-a constatat.
Ulterior, filă cu tratament, în fals, dr. BĂLEANU a fabricat,
Tratament, de nici-un medic, parafat.
Cu aceasta, la MINA MINOVICI, au aranjat,
Şi, RAPORT nr. A 5/2468/2004, în fals s-a eliberat.
Cercetarea după ele au efectuat.
Expertiza scrisurilor şi detectorul au refuzat,
Dr. BĂLEANU Vasile, de penal este salvat.
Cercetări, am solicitat,
Cu primirea în Craiova, coroborat.
Aici, soţul la 0:30 fiind înregistrat
Cu HALENĂ ALCOOLICĂ şi Alcool +, redactat,
Probe, în acest scop, fără să fi existat,
Nici pe BILET de TRIMITERE consemnat.
Oare, pe drum, în salvare, s - a - mbătat !?
În cercetări, anularea acestor falsuri, s-a refuzat,
De cei din Craiova, ce dosarul nr. 2062/P/2004, au instrumentat.
****************************
Practica din vechime, de INSTANŢE-i aplicată,
În cazul OMAR HAYSSAM, nefiind prima dată.
Prin adrese false, sentinţele-s eliberate,
În dosarele nr. 5201/1999 şi nr.3659/2000, judecate,
De Instanţe, ce pentru inculpat, s-au lăsat manevrate.
********************************
Sesizând, de fals, abuz, trafic, sunt cercetate,
AV. COJAN şi consilieră BĂTĂIOSU, dar, protejate.
Dosarul de cercetare nr.106/P/2001, falsificat.
Probele din el s-au pitulat,
Filele s-au re-re-renumerotat.
Rezoluţie nr.1797/II/2/2004, fiindu-mi comunicată
De MOŢA, în fals, emiterea ei, nefiind adevărată.
************************************************
La 4 (patru) ani de la deces,
În 17.12.2002, la mormânt am mers.
Având ochii-nlăcrimaţi şi sufletul îndurerat,
Cu memoriile, ce autorităţile le-au pitulat.
În întregime, mormântu-am îmbrăcat,
Ca protest, PRESA l-a mediatizat,
La 19, în OBSERVATOR fiind prezentat.
În zadar, pe nimeni din LEGE, n-a deranjat.
****************************************
Ulterior, MOŢA m-a condamnat,
De 278 CPP abuziv s-a ajutat.
La Judecătorie el a dirijat,
Plângeri peste 15 ce i-am adresat,
Fără a le fi înregistrat şi soluţionat.
Acţiune în instanţă formulată,
La uşă poştaşul: „iar sunteţi citată!”
Şi aşa sunt rezolvate,
Faptele penale de MOŢA-s protejate.
Zilele-n instanţă fiindu-mi scurtate.
************************************
Toate cele prezentate, le-am întâmpinat,
După ce, accidentul, ei îl consideră ”soluţionat”.
În seara accidentului martor principal e audiat,
Care, în declaraţie scrisă, TRAGEDIA a detaliat.
Declaraţie de FILIP şi SICHITIU pitulată,
Dovedită că, cu 15 , a fost numerotată.
Martor care, în 2005 a reapărut,
După ce, al meu protest din 04.04.2005, MEDIATIZAT, a văzut.
În dosarul nr. 1328 /P/1999, familia-i neascultată,
În RECHIZITORIU, netrecută, a fi citată.
Nici nu se consideră că-i parte vătămată.
Judecarea, făr-aceasta s-a dorit.
Necitată, în Instanţ - am apărut
Şi, părţi civile ne-au constituit.
"CULPĂ COMUNĂ” să obţină, s-a-ncercat,
Când, A6/03.12.1998 în dosar 5201/1999, au ataşat.
Adresă, prin care plt. MANOLE a comunicat,
Accidentul în fals, la ASIROM, fiind înregistrat,
Precum că, SOŢUL, de accident e vinovat,
Căci, ”a traversa, prin loc nepermis, s-a angajat”
Şi, despăgubirea, de familia ucigaşe s-a ridicat.
Prima sentinţă nr. 3066/1999, de Tribunal-i anulată,
Pedeapsa penală, acordată-i nejustificată,
Prin adresa de solicitare, ce figurează ”nedatată”.
Şi, dosarul e restituit la o nouă judecată.
Dorinţa criminală e tot mai mare
De ”CULPĂ COMUNĂ”, în noua judecare.
Că ”art. 49 lit. h” din Rechizitoriu are coroborare
Cu adresa A6 /03.12.1998, de comunicare
Şi, a martorului TUDOR FLORIN, relatare,
Căruia, Instanţa în dosar 3659/2000, i-a dat ascultare,
Precum că SOŢUL alcool consumase, era beat
Şi: ”pe picioare nu se ţinea când, de jos, l-am ridicat”.
Pentru ucigaş, s. p. 3840/2000 în rejudecare s-a dat,
IDENTICĂ cu prima şi, iar de Tribunal s-a desfiinţat,
Cu o nouă adresă, falsă, care, ulterior s-a anulat.
În final, cu decizia 512/20.09.2001, e condamnat,
La 3 ani cu suspendare, pe durata de 5 ani, i-au acordat.
Art. 81 (4) C. P. şi art. 346, 348 C. P. P. n-au respectat,
Prejudiciul şi nici renta, fără să fi achitat.
Doar de prev. art. 83 C. P., pe inculpat, l-au atenţionat.
*****************************
În evidenţe, reabilitarea au invocat,
Fără ca INSTANŢA să se fi pronunţat.
Când, în 05.05.2006, cazierul, i l-am cunoscut, curat.
Căci, operaţiunea condamnării, n- au efectuat.
De obligaţiile civile, nimeni nu l-a-ntrebat,
Pe noi, părţi vătămate, nu ne-au ascultat.
Deşi, termenul de 5 ani nu s-a-mplinit.
Eu, văduvă, după nenorocire, pensionată,
Medical, cu o MINORĂ, de LEGI, neprotejată.
*****************************************
Plângere penal-am formulat,
Declaraţia, a fi mincinoasă, s-a constatat.
Cu amendă administrativă-i sancţionat,
Martorul TUDOR FLORIN, de anchetatori-i protejat,
În dosarul nr. 3782/P/2000 instrumentat.
**************************************
La emisiunea OTV am apelat,
DDD-18 iulie 2004, când am prezentat,
Marile falsuri şi dosarul pitulat.
În direct, prin telefon, a intrat
D-na GABRIELA GHIŢĂ, care, a reprezentat,
PARCHETUL GENERAL şi, în audienţă m-a chemat.
În 19.07.2004, în a’ mele dosare, s-a documentat.
LUCRARE specială, să i se depună, a solicitat,
D-lui AVOCAT, la care, a mă-nsoţi, am apelat.
În 20.07.2004 la nr. 21769, i- au înregistrat,
Lucrarea, ce d-na PRIM ADJUNCT, i-a solicitat.
Prin angajamentul dat: „totul va fi soluţionat”,
Că, dosarul respectiv va fi găsit,
Chiar în pământ, ROIBU de va fi scotocit.
Angajament, uitat, nesoluţionat,
Nici până azi, vreun răspuns comunicat.
**********************************
În 30.09.2004 la DDD am revenit,
Cu dosar de aprox. 500 file construit,
Cu probe, prin care am documentat,
Lucrarea nr. 21769, ce anterior, a solicitat,
Dosar ce, în emisiune am prezentat
Şi, la nr. 28437/01.10.2004, PARCHETUL GENERAL l-a înregistrat,
D-nei GABRIELA GHIŢĂ, fiindu-i adresat.
Dar, asemenea la GORJ şi ăsta-i pitulat.
Să nu cred că, ACCIDENTU-i dirijat şi protejat !?
****************************
Prin s.p. nr. 3073/05.07.2006, cererea ni s-a admis
Cu revocarea suspendării şi, efectuarea detenţiei de 3 ani,
De Bătăiosu Alin, căci, nu s-a achitat de bani,
Înainte de-mplinirea termenului de 5 ani.
Dar, surpriza-i şi mai mare, culminantă,
Când, sentinţa, de procurori, în fals, e apelată,
Invocând că, pedeapsa-i graţiată şi reabilitată.
De TRIBUNAL, apelul PARCHETULUI, s-a aprobat,
Inscenând că, din sept. 2003, pedeapsa-i graţiată.!!!
Deşi, nu s-a pronunţat Instanţa de judecată. (!!!)
Din nou, CRIMA, de MAGISTRAŢI, e protejată.
Familia victimei, de JUSTIŢIE – ngenunchiată,
Cu noi cheltuieli de judecată, statului îndatorată.
***************************************
Fericiţi voi vă consideraţi,
Cei ce legea o instrumentaţi
Pe făptuitori să-i protejaţi.
Dar, de DUMNEZEU nu veţi fi iertaţi.
Şi moştenitorii vă vor fi blestemaţi,
De-al meu ZBUCIUM, fiind urmaţi.
Şi, de-ai ORFANEI ochi înlăcrimaţi.
Amintindu-şi cum, dintr-o dată,
De copilă, fericirea-i fu curmată.
Jalnic întrebându-se: UNDE EŞTI TATĂ??????
**********************************
VICTIMĂ a unui SISTEM CORUPT: văduvă VERONICA DUMITRU,
TG-JIU, JUD. GORJ
Subiect : BĂSESCU VISEAZĂ şi CÂND VORBEŞTE
Dragă DOMNNULE PREŞEDINTE BĂSESCU, te rog, atunci când eşti bine dispus, aşezat la vre-o masă copioasă, împreună cu "gealaţii", te rog, treci "cu ochiul" peste ZBUCIUMUL meu şi, vei fi convins că, în această ŢARĂ NU EXISTĂ JUSTIŢIE. CARACATIŢA are TENTACULELE PREA LUNGI, TENTACULE cu care încătuşează: PROCURORI, JUDECĂTORI, MINISTER JUSTIŢIE, PARCHET GENERAL, C. S. M..
Ia aminte şi, informează această CARACATIŢĂ, care, cu ale EI TENTACULE, MI-A ÎNGRĂDIT ORICE DREPT în ACEASTĂ ŢARĂ, în această JUSTIŢIE ÎMPUŢITĂ.