Miting împotriva triplării taxei auto
PROTEST. Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat, pentru azi, mitingul de protest împotriva triplării taxei auto. Protestatarii care au declarat că vor participa la miting, circa 800 de persoane din Bucureşti şi din ţară, se vor aduna în Piaţa Victoriei, pe trotuarul de lângă Muzeul Grigore Antipa, la ora 11.30. După ora 13.00, ei vor parcurge, pe jos, traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunile Unite - Bulevardul Naţiunile Unite - Parcul Izvor. Potrivit edililor, deplasarea protestatarilor se va face numai pe banda întâi de circulaţie. După terminarea mitingului, participanţii veniţi din provincie se vor urca în microbuze, care vor fi parcate pe Bulevardul Libertăţii, între Bulevardul Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei. Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor, pe timpul desfăşurării mitingului. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a subliniat că nu este de acord ca acest eveniment să tulbure liniştea publică. „Au înregistrat cererea la cabinetul primarului, le-am spus însă tranşant că nu doresc să deranjez Bucureştiul, nu doresc să mă trezesc aici la primărie cu 1.000 de maşini, sau cu 500 de maşini”, a spus Oprescu după întâlnirea cu reprezentaţii protestatarilor. (V.N.)



Simona Gherghe : “Mesaj de la o blondă. Pentru Marea Blondă “
Lupe Fuentes în poziţii indecente
Sejur in paradis – Punta Cana
Perlele de duminica
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale







Comentarii : 3
Subiect : moarte lui citroeanu!
daca nu facem proteste de amploare nu se va mai schimba nimic!Astia de la Comisia Europeana vad ca au schimbat-o acum si zic ca nu pot obliga tarile membre sa-si stabileasca ei nivelul de taxare dupa cum vrea U E.Hai in strada,ca acum 18 ani daca se poate! Si asa e nevoie de o noua revolutie!
Subiect : HAI LA DEMONSTRATIE!
daca revolta asta rasufla in cateva saptamani,asa va ramane taxa si,se cheama ca am intrat degeaba in UE! Oamenii si-au facut planuri bazate pe calculul vechII taxe iar acum vor trebui sa-si dea masinile la fier vechi! Comisia Europeana se pare ca accepta jaful asta intro tara memebra! RUSINE LOR!
IESITI IN STRADA CAT MAI MULTI!
Subiect : protes in capitala
unde e domnilor televiziunea ca nici pro tv-ul nici realitatea tv sau alt post din tara nu arata nimic despre demonstratia din bucuresti sunt manipulati ar trebui sa arate asa ceva in direct dar ei sunt ocupati numai de politica cine e interesat sa nu stie rmanul ce se intampla in tara sai fie rusine nu porniti televizoarele ca si din robinet curge numai politica dar cu omul de rand nu se ocupa nimeni si de asta e foarte vinovat masmedia din tara rusine