LUCIU vrea să afle adevărul despre părinţii săi
Adevărul legat de originea personajului Matilda, interpretat de Nicoleta Luciu, în serialul “Aniela”, marchează începutul unei noi vieţi pentru fata crescută la mănăstire, în episodul de miercuri, difuzat pe postul Acasă de la ora 20.30. După ce apariţia Matildei (Nicoleta Luciu) în casa Vulturesco a dat peste cap liniştea familiei, adevărul despre originea “protejatei lui Iorgu” (Dan Condurache) scoate la suprafaţă un trecut ruşinos.
“Viaţa Matildei a luat o întorsătură radicală când a plecat de la mănăstire şi nu era pregătită să afle adevărul crud despre originea ei. Ea era obişnuită cu ideea că nu are părinţi şi deodată află identitatea ei. Este foarte şocată şi nu ştie cum să se comporte, îi este greu să îl accepte. Secvenţele au o încărcătură emoţională foarte puternică, sunt impresionante, iar eu sunt sigură că o să înduioşeze multe inimi”, mărturiseşte Nicoleta Luciu. (M.C.)



Mădălin Voicu s-a hotărât, divorţează
DJ Harra, ţeapă de 1000 de euro la Inelul cu diamant
Nudism de Crăciun la -10 grade!
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale
STEAUA - CFR CLUJ 2-2 (FOTO)







Comentarii : 0